Programul Noua Casă, o capcană pentru restul vieții: ce zic experții
În teorie, statul român te ajută să-ți cumperi o locuință în rate prin intermediul programului Noua Casă, fostul Prima Casă. În practică, te ajută să te înhami la o cheltuială pe termen lung, pe care, de cele mai multe ori, nu ți-o permiți.
Președintele Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare din România, Alin Iacob, a acordat un interviu pentru Ziare.com prin care a explicat de ce generozitatea aparentă a guvernului vine cu riscuri majore pe termen lung. Întregul argument pleacă de la creșterea nivelului de garantare și a modului în care sunt plătite ratele la bănci.
Ideea de bază este următoarea. Dacă nu ai bani pentru un avans mare la o casă nouă, este un pic absurd să crezi că îți vei permite să plătești pe parcursul următorilor 30 de ani o rată generoasă. Nu ajută nici faptul că ”deși ai plătit 15 ani la cred, nu ai acoperit decât vreo 15% din creditul luat, până atunci achitând comisioane și dobânzi aferente creditului. Peste toate aceste, vei achita o casă la suprapreț, în condiții financiare dificile”, este de părere Alin Iacob.
Criza economică din 2008 a plecat de la un trend de supraîndatorare alimentat de sistemul bancar defectuos. Acum, același lucru îl face statul român prin Noua Casă. ”Creștere nivelului de garantare până la 140.000 de euro este absolut exagerată, pentru că validează niște câștiguri absolut colosale ale unor dezvoltatori care, mulți dintre ei au construit în lanul de porumb, cu sau fără utilități.”, atrage atenția Alin Iacob. Același program validează un preț de 140.000 de euro pentru un apartament într-un complex rezidențial, o valoare exagerată.
Nu ajută nici faptul că totul este calculat în euro. „Deși și aici avem o problemă pentru că, în ultimii 15 ani, nimeni nu a validat neapărat calitatea acestor construcții și o sa vedem cât de calitative sunt atunci când se va produce un mare cutremur. Noi am solicitat ca toate prețurile, inclusiv cele din programul acesta să fie exprimate în lei. Este incorect să existe aceste prețuri exprimate la infinit în euro. Toate acestea duc la o euroizare a economiei, lucru care o face vulnerabilă din anumite privințe”, a avertizat presedintele AURSF.